Compania Laser Power Systems a creat un concept al cărui motor funcţionează pe bază de thoriu. Având în vedere că thoriul este radioactiv, echipa a folosit bucăţele foarte mici de thoriu pentru a construi o rază laser care încălzeşte apa şi produce abur, transformat în energie cu ajutorul unei turbine.
Potrivit sursei citate, un singur gram de thoriu produce
mai multă energie decât 28.000 de litri de combustibil convenţional, în timp ce
o cantitate de 8 grame ar fi suficientă să propulseze o maşină 100 de ani.
De ce nu vor producătorii mașini pe bază de thoriu?
Charles Stevens, CEO al
Laser Power Systems, a specificat că maşinile propulsate de thoriu nu vor
apărea prea curând pe străzi deoarece industria auto nu este interesată de
proiect. Și asta pentru că tehnologia clasică încă produce bani.
Laser Power Systems
dezvoltă sisteme prin care thoriul ar putea fi folosit pentru producerea
energiei.
În ceea ce priveşte
radioactivitatea, Stevens spune că singură bucată de folie de aluminiu este
suficientă pentru a contracara efectele ei.
Ce este Thoriul?
Thoriul este considerat a
fi combustibilul nuclear al viitorului.
A fost descoperit de
minerologul norvegian Morten Thrane Esmark (1801 – 1882) în 1828, în Norvegia,
lângă Brevig și identificat de chimistul suedez Jöns Jacob Berzelius.
Numele de thoriu este o
referință la Thor, zeul războiului în mitologia scandinavă.
Thoriul este un element
chimic natural radioactiv cu numărul atomic 90 și simbol chimic Th, ce se
găsește în natură (izotopul său cel mai stabil 232Th, care are un timp de
înjumătățire de peste 14 milioane de ani).
Canada, China, Germania,
India, Olanda, Regatul Unit și S.U.A au făcut numeroase experimente utilizând
thoriul ca și combustibil nuclear substituent.
Mai puțin radioactiv
decât uraniul, thoriul poate fi exploatat în cariere de suprafață, iar acest
lucru are un impact minim asupra mediului și costuri relativ reduse de
valorificare.
Cât thoriu există în scoarța terestră?
Cantitatea estimată de
thoriu din scoarța terestră este de trei până la patru ori mai mare decât cea a
uraniului. Principalul minereu din care se extrage thoriul este monazitul.
Thoriul pur este un metal
alb argintiu, care este stabil în aer uscat și își păstrează luciul metalic
pentru mai multe luni. Atunci când este adus în mediu umed și bogat în oxigen,
începe să se oxideze, devenind treptat cenușiu, apoi negru.
Proprietățile fizice se
alterează în funcție de gradul de oxidare al metalului. Thoriul pur este moale,
foarte ductil, putând fi laminat la rece.
Sursa articol:www.jurnaldinromania.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu